M-am născut în localitatea Verești, jud. Suceava, într-o familie cu 9 copii. Am urmat școala primară în localitatea natală, apoi liceul în orașul Roman. În timpul războiului, împreună cu familia, ne-am refugiat din Moldova în localitatea Găești, jud. Dâmbovița. Eu am făcut o cerere de înrolare la Centrul Teritorial Botoșani și, ca urmare, am fost repartizat ca elev la Școala de Ofițeri de Rezervă Ineu, județul Arad. Instruirea a fost dură, însă de mare ajutor. După doar 4 luni de pregătire, după evenimentele din 23 august, Compania 7 din care făceam parte s-a retras în comuna Prunișor, deoarece trupele maghiare ocupaseră școala. Aici toți elevii din unitate au fost înarmați și pregătiți să participe la luptele din zonă.

        Vâjâiau gloanțele pe lângă noi, nu credeam că mai scap. Noi eram puțin instruiți, în dreapta nemții, în stânga soldați români și ruși. Ne-au descoperit cercetașii maghiari și au dat cu Brandtul direct pe noi, plutonul 7. Eram lângă un copac împreună cu doi căpitani (Andrei și Dobrin) și cu un coleg de școală, când, la un moment dat, în urma unui atac al inamicilor, un Brandt l-a nimerit pe Dobrin, omorându-l pe loc, iar pe Andrei, aproape că l-a sfârtecat. Am văzut moartea cu ochii, dar am reușit să supraviețuiesc. Din comuna Prunișor am fost nevoiți să ne retragem în alte sate. 

        În urma unui ordin al Marelui Stat Major, toți tinerii de 19 ani au fost lăsați la vatră. Astfel, m-am întors în localitatea natală. Am urmat Facultatea de Teologie și apoi Facultatea de Litere. Am fost profesor de Limba și literatura română timp de 4 ani la Școala Profesională Tehnică Minieră din Comănești, apoi la Școala Profesională Auto din Piatra Neamț până în anul 1985, când am ieșit la pensie. De-a lungul timpului, am ocupat și funcția de director de școală, obținând numeroase premii naționale și internaționale pentru activitatea desfășurată, în mod special pentru programe culturale.

În ceea ce privește familia, pot spune că am avut o căsnicie îndelungată, de 63 de ani!”

        Acum, domnul Ioan este înconjurat cu multă dragoste de cele două fete și nepoți. În 2015, si-a făcut „buletin de București”, pentru a locui cu fiica sa, Rodica. Familia l-a dus în excursie prin Europa, să vadă și el cum este lumea în care trăiește. Distinsul veteran a dus o viață foarte activă, i-a plăcut să meargă mult pe jos, rareori folosea căruța sau trenul. Chiar și acum, la 95 de ani, își alocă timp dimineața și seara pentru a face câteva exerciții fizice. „În 40 de ani de activitate nici o zi de concediu medical nu am avut”.